Scrisoare de la Vaclav Havel, Preşedintele Republicii Cehe, 1 iunie 2000

„Discuţiile pe care le-am avut împreună îmi confirmă pe deplin convingerea că România condusă de dumneavoastră este astăzi un partener important pentru Cehia.”

 

Excelentei Sale
Domnul Emil Constantinescu
Preşedintele României
Bucureşti

 

Stimate Domnule Preşedinte,

 

Permiteţi-mi ca pe această cale să vă mulţumesc pentru amabila primire şi excepţionala ospitalitate de care am fost înconjurat cu ocazia recentei vizite în ţara dumneavoastră.

Consider că vizita mea a reprezentat o confirmare a bunelor noastre relaţii şi o promisiune, nu numai că vom menţine în viitor aceste relatii, dar le vom dezvolta şi adânci. Discuţiile pe care le-am avut împreună îmi confirmă pe deplin convingerea că România condusă de dumneavoastră este astăzi un partener important pentru Cehia şi pentru întreaga Europă Centrală. Conţinutul convorbirilor noastre mi-a dat speranţa că România, prin atitudinea ei şi prin hotărârea de a apăra valorile pe care este clădită civilizaţia noastră, va contribui şi pe mai departe la consolidarea stabilităţii şi a dezvoltării în regiune.

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte, pentru scrisoarea în care m-aţi informat despre proiectul de a construi o conductă de ţiţei Constanţa-Omisai-Trieste. Voi informa negreşit despre conţinutul acestei scrisori resortul respectiv şi, încă de pe acum, îmi permit să vă asigur că Republica Cehă s-a străduit şi în trecut să diversifice metodele şi sursele de energie şi că sprijină în continuare găsirea de soluţii alternative viabile pentru aprovizionarea Europei cu materii prime strategice.

Excelenţa Voastră, vă mulţumesc încă o dată pentru ospitalitate.

 

Cu salutări cordiale,

Vaclav Havel

Scrisoare de la Vaclav Havel, Preşedintele Republicii Cehe, 1 iunie 2000

Scrisoare de la Vaclav Havel, Preşedintele Republicii Cehe, 1 iunie 2000

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *