Excelentei Sale
Preşedintelui României
Domnul profesor Emil Constantinescu
Bucureşti
Stimate domnule Preşedinte,
Pentru anul 1998 vă doresc noroc, succes şi sănătate.
Bazându-ne pe o colaborare caracterizată de încredere, în decursul acestui an am putut să aducem o contribuţie importantă la o ulterioară consolidare şi adâncire a relaţiilor prietenoase tradiţionale existente între ţările noastre. Păstrez o amintire plăcută despre întâlnirile noastre de la Bonn care au fost imprimate de un spirit de încredere şi parteneriat.
Fiţi convins că Republica Federală Germania, cât îi este în putinţă, va fi şi în continuare alături de dumneavoastră şi de ţara dumneavoastră pe calea dificilă a reformelor democratice, a statului de drept şi a economiei de piaţă, precum şi privind apropierea ţării dumneavoastră de instituţiile europene şi atlantice.
Cu salutari cordiale,
Köhl