Scrisoare de la Bill Clinton, Presedinte SUA, 28 noiembrie 1998

MESAJUL

adresat de către William Jefferson Clinton, preşedintele SUA,

domnului preşedinte Emil Constantinescu

cu ocazia Zilei Naţionale a României

 

Dragă domnule preşedinte,

 

La marcarea de către poporul român a celei de-a 80-a aniversări a fondării, pe 1 decembrie, a statului unitar român, permiteţi-mi să vă transmit, dumneavoastră şi tuturor românilor, felicitări şi cele mai bune urări din partea poporului american.

România a făcut un progres istoric în dezvoltarea libertăţii personale şi a democraţiei în ultimii zece ani. Deşi transformarea a fost uneori dificilă, direcţia este clară: către lumea economiilor democratice de piaţă şi integrarea în instituţiile europene şi transatlantice.

Statele Unite şi România sunt unite printr-un parteneriat strategic vibrant. Ele fac paşi importanţi pentru a adânci legăturile şi a avansa în ţelurile comune din domenii critice cum sunt cooperarea militară şi securitatea regională. Reflectând angajarea ambelor ţări pentru democraţie şi drepturile omului, trupele noastre au servit această cauză de peste trei ani în Bosnia. De asemenea, misiunile de verificare vor lucra în curând împreună în Kosovo.

Domnule Preşedinte, am avut onoarea de a va primi într-o vizită memorabilă la Washington în această vară şi, totodată, nu voi uita niciodată ospitalitatea şi entuziasmul pe care le-am întâlnit în timpul vizitei mele la Bucureşti în iulie 1997. Primirea care mi s-a făcut m-a convins că poporul român are forţa şi hotărârea de a face ca Romania să avanseze.

Pe măsură ce Romania va întreprinde noi reforme pentru a răspunde formidabilelor provocări economice, sprijinul şi cele mai bune gânduri ale poporului american vor fi cu ea.

Felicitări încă o dată cu ocazia celei de-a 80-a aniversări.

 

William J Clinton

Excelenţei Sale

Emil Constantinescu,

Preşedintele României

Scrisoare de la Bill Clinton, Presedinte SUA, 28 noiembrie 1998

Scrisoare de la Bill Clinton, Presedinte SUA, 28 noiembrie 1998

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *