Revoluția din decembrie 1989 rămâne, încă, un eveniment cu numeroase aspecte neelucidate, personaje controversate și elemente ce favorizează dezvoltarea teoriilor conspiraționiste.
Cartea „Scânteia vine de la Moscova” nu încearcă să interpreteze istoria, ci lasă personajele și poveștile să se dezvăluie singure, așa cum au făcut-o în serialul de emisiuni realizate în urmă cu două decenii de către Vartan Arachelian. Redate în carte, convorbirile de acum 20 de ani, purtate de multe ori cu patima celor ce doresc să-și strige aproape adevărul reprezintă o „istorie vorbită” și, iată, acum și scrisă a modului în care a fost recâștigată libertatea. Între timp, mare parte dintre personajele-povestitori au încetat din viață, astfel că această carte devine un real document, conținând importante mărturii irepetabile.
Doina Cornea: „Am început să mă opun în 1982. Mi-am dat seama cât e de degradată societatea românească din cauza fricii și a terorii. Din punct de vedere moral, intenția mea, prin textele mele, era să încurajez tineretul în primul rând, dar și societatea, să se elibereze în interior, adică să se creeze o unitate între vorbă, conștiință și fapte. Pentru că noi ne-am obișnuit să trăim dublu, ceea ce era foarte primejdios. Însă lucrurile s-au precipitat și eu am fost solicitată să dau niște interviuri televiziunii franceze, Canalului 2, în 1987, în vară, iar tot în ’87 a izbucnit revolta din Brașov. Am aflat în 17 noiembrie, iar în 18 noiembrie m-am solidarizat cu muncitorii din Brașov, punând o pancartă pe poarta casei mele. Însă, imediat ce am aflat că deja sunt hărțuiți muncitorii, mi-am spus că nu e suficient, că trebuie să-mi pun și eu de acord vorbele cu gândurile și cu faptele. Am confecționat, manual, o zi întreagă 160 de manifeste, pe care seara le-am dus împreună cu fiul meu, le-am împrăștiat în fața celor mai importante uzine din Cluj. Noi știam că suntem pierduți fiindcă am scris pe poartă „Mă solidarizez cu muncitorii din Brașov”, iar manifestele incitau la solidaritate muncitorimea clujeană. În 19, dimineața, am fost arestată, și fiul meu la fel. Mi s-a făcut o percheziție de patru ore, locuințele noastre au fost răvășite și, fără mandat de arestare, am fost duși la Securitate, unde a început un interogatoriu de 36 de ore. Arestul acesta a durat cinci săptămâni; două zile, adică 36 de ore, am fost reținuți fără mandat. În actele Securității apare că am fi fost arestați în clipa când, în ziua de 20 sau 21, a venit procurorul militar Domșa și a emis mandatul de arestare. Când am ieșit din arest, atât fiul meu cât și eu aveam miliție la poartă, care nu s-a mai deplasat de acolo decât cu excepția unei luni, vara, când a fost admis să vină fiica mea la Cluj să vadă dacă mai trăiesc sau nu. În rest, tot timpul, 24 de ore din 24, miliția nu s-a deplasat din fața casei mele. Nu mai stărui asupra umilințelor pe care le-am îndurat: scuipări, bătăi, injurii, trasă de haină; fiul meu la fel. Toate acestea le-am scris în cartea pe care am publicat-o.”
