„În casa vagon închiriată de familia Constantinescu la Pitești și-a găsit adăpost și baroana Marie von Artner, verișoara Margueritei De Bie-Colceag. Povestea ei pare desprinsă dintr-un album cu ornamente belle-époque și chiar așa este. Fiica lui Louis De Bie, fratele lui Joseph, întâlnește la o serată bucureșteană un ofițer al armatei austro-ungare, care se îndrăgostește nebunește de ea. Idila lor cu miros de tei înfloriți a fost întreruptă brutal pe 28 iulie 1914, când a expirat ultimatumul pe care Austro-Ungaria îl adresase Serbiei după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo. Începea războiul. Pasiunea pentru Marie îl împinge pe baronul Rudolph von Artner la un gest nebunesc, dezertează și rămâne în România alături de ea. Averea deținută în Ungaria este confiscată, dar mai are suficienți bani încât să cumpere o casă splendidă pe bulevardul Lascăr Catargiu și să ducă o existență somptuoasă alături de tânăra și frumoasa lui soție. Baronul von Artner nu mai trăia când Marie a fost alungată de comuniști într-o cămăruță de la demisolul propriei case. Trebuia să găsească o cale de supraviețuire, s-a angajat guvernantă, dar nu și-a putut păstra slujba prea mult timp. Inginerul căruia îi îngrijea copiii a fost și el arestat.”

Rudolph von Artner și Marie von Artner. Dragoste cu ornamente belle-époque

Rudolph von Artner și Marie von Artner. Dragoste cu ornamente belle-époque

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *