Radu Călin Cristea

„O carte foarte atractivă scrisă într-un stil fluid, foarte curgător. E una dintre acele cărţi despre care se spune, puţin banal, că o iei în mână şi n-o mai laşi. Chiar aşa se întâmplă cu această carte a Laurei Ganea, care e redactată într-o tehnică foarte interesantă, a caleidoscopului. Se fac referinţe la memorii, la documente oficiale, la evenimente din activitatea preşedintelui şi ele sunt interferate cu foarte multă subtilitate, astfel încât se creează o atmosferă aproape unică. E un prezent continuu în această carte şi ai senzaţia că, într-adevăr, evenimentele, chiar dacă sunt despărţite de zece, de douăzeci de ani, se întâmplă, de fapt, în interiorul aceluiaşi moment istoric. O felicit şi eu, pentru ingeniozitatea acestei construcţii, o biografie  subiectivă a preşedintelui Emil Constantinescu foarte îndrăzneaţă.

Spun întotdeauna că Emil Constantinescu este cel mai important lider politic pe care l-a produs România post-comunistă şi, uitându-mă în jur, tare mă tem că vom rosti cu multă amărăciune această frază încă mulţi ani de aici încolo. Cartea Laurei Ganea ne redescoperă un bărbat de stat în toată puterea cuvântului, care a avut norocul, e opţional să punem între ghilimele „norocul”, să aibă un mandat extrem de greu. Forţa și originalitatea lui au ieșit la iveală în momentele limită. Să nu uităm că a avut de administrat o Românie aflată pe muchie de cuţit.

În perioada 1996-2000 România a trecut pe lângă o lovitură de stat. Şi pentru mine sunt surprinzătoare nişte scene, de pildă aceea petrecută în avion cu fostul ministru al Armatei, căruia generalii îi spuneau că nu se vor amesteca în bătălia cu Miron Cozma, practic vor legitima, într-un fel, desfăşurarea loviturii de stat. În acelaşi mandat a gestionat remarcabil ceea ce era deja foarte aproape să fie o criză de sistem în sistemul bancar. În mandatul preşedintelui Emil Constantinescu s-a luat acea decizie istorică de a se deschide spaţiul aerian trupelor americane care au bombardat apoi Belgradul regimului Milošević. În planul politicii externe a fost o perioadă unică în istoria societăţii româneşti. Emil Constantinescu a fost cel mai puţin singur preşedinte al României, a avut relaţii personale cu mai toţi marii lideri ai lumii, de la Helmut Köhl, Bill Clinton și Tony Blair la cei din jur – Arpad Goncz, Aleksandr Kwaśniewski, Leonid Kucima, Petru Lucinschi -, cu care a reuşit să creeze o ambianţă diplomatică extrem de bună. Nu pot să nu mă uit la harta de astăzi a României, cea în care România este înconjurată de o pată roşie, de zone de influenţă ale Moscovei şi să-mi amintesc de harta similară pe care a predat-o preşedintele Constantinescu în anul 2000, când România avea în jurul ei numai prieteni.

Trebuie să fim recunoscători preşedintelui Constantinescu pentru tot ceea ce a făcut şi pentru faptul că în momente limită, pe muchie de cuţit, a reuşit să găsească soluţiile cele mai bune şi, practic, să pună România pe drumul său de integrare în NATO şi Uniunea Europeană. O orientare netă şi fără echivoc către Occident.”

Radu Călin Cristea

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *