Neam de moşneni

Ion Constantinescu, tatăl lui Emil Constantinescu, alături de familia sa din satul oltenesc Motoci. Povestea fraţilor Constantinescu este și povestea formării primei generaţii de intelectuali români proveniţi din mediul ţărănesc

Fratele mai mic al lui Ion, Ilie, va absolvi Şcoala de Arte şi Meserii. Dacă războiul n-ar fi intervenit brutal, Ilie, cu talentul extraordinar pentru desen, ar fi avut, probabil, un alt destin. Conflagraţia mondială i-a retezat dreptul la opţiune, a răspuns chemării Şcolii de Război şi s-a transformat într-un cartograf la fel de extraordinar. Când România a întors armele împotriva lui Hitler, la 23 august 1944, Ilie Constantinescu era în Germania, la o specializare oferită de foştii aliaţi. Ce s-a întâmplat mai departe dovedeşte că şi destinul se lasă sedus de ruleta rusească. Dacă lagărul unde a fost trimis ar fi fost în Estul devastat de sovieticii biruitori în iarna şi primăvara lui 1945, ar fi fost ajuns în Siberia, dar jocul sorţii l-a găsit într-un lagăr din Vestul ocupat de americani. După ce l-au testat, au socotit că un specialist atât de bun merită un paşaport spre SUA. Refuzul a fost categoric: „Nu-mi părăsesc ţara!“ Toate învăţăturile primite de la morarul Grigore şi fraţii mai mari, Constantin şi Ion – „ţara e mai presus de noi înşine, ţara are nevoie de fiecare dintre noi pentru înălţarea ei, ţara merită jertfa noastră“ –, au răbufnit în răspunsul aruncat spre chipul lătăreţ şi binevoitor al ofiţerului american care îi făcuse această ofertă de nerefuzat: „Mă întorc în ţara mea!“ Ok, man, este alegerea ta. Ilie s-a întors pe jos din Germania, străbătând un continent mutilat de orori de neînchipuit. Fiecare pas călca pe mormânt proaspăt, lung cât să cuprindă spaţiul dintre Oder şi Nistru. Lumea pe care el o cunoscuse înainte de a ajunge în lagăr nu mai exista, în mai puţin de un an fusese îngropată de tăvălugul rusesc şi ce vedea mijind în locul ei i se părea respingător. Ştia de la fratele Ion cât de necruţătoare a fost Armata Roşie cu românii din Basarabia, acum vedea el însuşi cum se purtau sovieticii cu popoarele pe care le-au „eliberat“. Cel mai mic dintre fraţi, Marin, alintat Minică şi poreclit în Motoci Ciulu fiindcă îşi pierduse o parte a urechii în perioada interbelică, a absolvit şi el Liceul Carol din Craiova. Ioniţă, care între timp avea serviciu la Bucureşti, l-a susţinut financiar să urmeze Academia de Studii Comerciale din Bucureşti. Se va angaja şi el ca expert contabil la Ministerul Agriculturii şi va deveni un revizor de temut pentru exigenţa fără compromisuri, dar respectat pentru competenţa sa.”

Neam de moşneni

Neam de moşneni

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *