Maria-Georgeta Constantinescu și fiul său, Emil Constantinescu

Maria-Georgeta Constantinescu și fiul său, Emil Constantinescu. Pe spatele fotografiei este notat locul unde a fost făcută, Ploiești, și anul: 1941. Peste puțin timp, familia Constantinescu pleca din nou în Basarabia, pe care o va părăsi pentru totdeauna în 1944

„Familia Constantinescu a părăsit Basarabia pe 3 iulie 1940, cu câteva minute înainte de ora 12.00, când granița s-a închis definitiv după ultimatumul sovietic și s-a întors în 1941. Casa de la Copanca era devastată, din tot ce le-a aparținut, nu mai rămăsese decât o haină, purtată de un sătean, în stăpânirea căruia a și rămas. S-au mutat la Tighina. În 1941, orașul rămăsese numai cu 7000 de locuitori din cei 37000 pe care îi avusese înainte. Ceilalți pășiseră pe „Drumul Crucii”, arestați, torturați, deportați în Siberia. Sau dispăruți pentru totdeauna, executați arbitrar cu un glonț în ceafă, așa cum s-a descoperit la Chișinău, pe strada Viilor, într-o groapă comună din apropierea Consulatului italian. După trei ani, familia Constantinescu părăsea Basarabia pentru totdeauna.”

Maria-Georgeta Constantinescu și fiul său, Emil Constantinescu

Maria-Georgeta Constantinescu și fiul său, Emil Constantinescu

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *