Discuții „memorabile” în Biroul Oval

Iulie 1997, vizită de stat în SUA. Emil Constantinescu și Bill Clinton discută despre Parteneriatul Strategic și securitatea regională

„În afara minutelor rezervate presei și a scurtelor replici de salut, nimeni nu a mai participat la discuție, dialogul s-a purtat exclusiv între cei doi președinți și a depășit cu mult limitele protocolului stabilit. Atunci, ca și astăzi, Ucraina conta foarte mult în „economia” relațiilor americano-ruse și „tabloul” securității europene. Expunerea președintelui Constantinescu a captat atenția tuturor, astfel încât nimeni n-ar putea spune care a fost momentul în care Bill Clinton s-a ridicat din fotoliu și a rămas în picioare, sprijinindu-se de marginea lui, cu brațul stâng îndoit, cotul drept așezat pe el și palma dreaptă proptită pe obraz, o poziție pe care consilierii săi i-o cunoșteau foarte bine. Când îl vedeau stând așa, știau că este cu adevărat interesat de ce i se spune.Într-o scrisoare expediată câteva luni mai târziu, președintele american cataloga vizita lui Emil Constantinescu la Casa Albă drept «memorabilă».”

Discuții „memorabile” în Biroul Oval

Discuții „memorabile” în Biroul Oval

Post navigation


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *