Cine s-ar gândi la un site pentru o singură carte? Oricât de substanțială, oricât de semnificativă ar fi ea, la un moment dat tot își epuizează „resursele”, iar interesul dispare inevitabil. Poate fi redescoperită după un anumit număr de ani, dar asta este deja o altă poveste și locul ei nu este aici.

Acest site nu este, așadar, dedicat unei cărți, chiar dacă i-a împrumutat titlul. Nu este dedicat nici măcar personajului ei central, Emil Constantinescu, omul care a schimbat, cu douăzeci de ani în urmă, destinul României. El își propune, în schimb, pornind de la biografia, exemplul personal și destinul Președintelui, să creeze o comunitate în jurul acelorași valori și principii.

România trăiește de ani buni o profundă criză morală și lucrurile nu pot fi schimbate atâta vreme cât oamenii buni, oamenii de calitate, nu își unesc vocile. Toți cei care cred că cinstea nu este sinonimă cu prostia și nici șmecheria cu inteligența, că meritul personal trebuie să prevaleze în fața clientelismului și imposturii, că adevărul și dreptatea trebuie așezate la temelia unei societăți, că educația și cultura sunt cele mai eficiente căi de dezvoltare, atât pentru o individualitate, cât și pentru o țară, că patriotismul nu trebuie clamat sfornăitor, ci demonstrat zi de zi prin fapte sunt chemați să ni se alăture.

Schimbările sunt lente, dificile și, de cele mai multe ori, dureroase. Dar, spre binele societății, al fiecăruia și al tuturor, ele trebuie să se producă. România are nevoie, în aceste momente, de o nouă schimbare.

„Nu putem reuși decât împreună!” Sloganul Alianței Civice, folosit acum mai bine de douăzeci de ani de forțele democratice în lupta lor cu dominația neocomunistă, poate părea astăzi desuet. Mulți l-au considerat naiv chiar și atunci, fără să observe că forța lui transcende epocile și istoria, că realitatea lui este piatra de temelie a umanității.

Nu putem trăi singuri, avem nevoie de o comunitate. Iar comunitatea noastră crede în viața trăită cu demnitate și este dispusă să plătească un preț pentru ea.

Aceleași principii. Aceleași valori. O comunitate

Post navigation


One thought on “Aceleași principii. Aceleași valori. O comunitate

  1. L-am votat cu toata increderea pe E.Constantinescu .Din pacate,se pare,ca ,cei cinstiti si corecti sunt fortati sa capituleze(intr-un final),pe principiul oportunistii si smecherii sunt tenaci si castiga .AIa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *